Am vizitat Perla Adriaticii fara sa ne documentam prea mult inainte, auzisem deseori ca Dubrovnikul este cunoscut drept casa HBO pentru Game of Thrones, si mai auzisem noi ca ar fi una dintre primele zece destinatii de nunta din lume, renumita indeosebi pentru plimbarile de pe coasta.
Era un inceput torid de iulie, vremea a fost perfecta, in schimb erau foarte multi turisti in cetate, astfel ca erau cozi peste tot inclusiv la restaurante. Asta nu ne-a impiedicat sa ne bucuram de cafenelele si restaurantele cu specific local, fiind totodata si un reper major din Dubrovnik, pe care mi-l amintesc pe langa unicitatea peisajelor si aerul Marii Mediterane.
Splendoarea locului a fost amplificata astfel de restaurantele si cafenelele din orasul vechi, aici bucataria clasica din Dubrovnik este una dominata de numeroase condimente, pe primul loc se afla patrunjelul, usturoiul, uleiul de masline si lamaile dar asezonatae mereu de frunzele de dafin sau rozmarin, cam tot tot ce ar putea insoti o experienta mediteraneana in bucatarie.
Restaurantul Poklistar, chiar din cetate, a fost prima noastra oprire, l-am ales pe baza recenziilor de pe Tripadvisor dar si deoarece era amplasat langa portul de agrement, de unde plecau barcile in diverse calatorii, aveam astfel pe langa mancare si un spectacol vizual.
Mancarea lor a fost extraordinara, am avut de ales dntr-o selectie de optiuni traditionale locale, dar am gasit tot in orasul vechi, pe stradutele intortocheate, optiuni ca si pizza, paste, risotto, salata si lasagna.
De departe senzatia cea mai placuta in Dubrovnik a fost sa ne pierdem la propriu printre cladiri, printre oameni era un zumzet provenit din toate limbile si o galagie placuta, care in loc sa te agite sau sa te oboseasca, te incarca cu energia mixului de culturi, intr-o zi relaxata de concediu.
Musai Listul pentru Dubrovnik este evident, un dish local, o plimbare prin tot orasul vechi fara harta si fara sa va fie frica ca va rataciti, si pentru ca exita zeci de tarabe prin pietele orasului vechi. Si musai un suvenir, am gasit aici o colectie impresionanta de lingurite 😊 chiar pe principala artera a cetatii medievale, unde toate lumea merge la shopping este straduta Stradun.
Fiind o zona cosmopolita, cazarea in Dubrovnik este scumpa, parcarea idem. Daca veniti cu masina in Dubrovnik si nu puteti evita zona centrala, trebuie sa stiti ca acestea ar fi costurile de parcare http://www.sanitat.hr/en/parking/parking-ticket-prices, va recomandam sa parcati la hotel si sa folositi transportul in comun (2€/biletul de la chioscul de ziare)
Chiar daca Croatia este stat membru EU din 2013, moneda de aici nu este euro ci kuna croata (HRK), noi am ajuns in centru si am vrut sa platim parcarea, iar singura optiune era cu monede, am pierdut ceva timp pana am gasit un bancomat si apoi sa schimbam in monede… (pe cat e de impanzit de turisti Dubrovnikul, pe atat de greu te intelegi in limba engleza daca te indepartezi de orasul vechi).
Este pacat sa parasiti Dubrovnikul fara sa va bucurati de o priveliste uluitoare deasupra orasului, din punctul cel mai inalt al dealului Srd. Cu toate ca am vazut curajosi care au urcat si pe jos, o optiune mult mai usoara este sa luati telecabina din oras. Astfel ca in doar cateva minute ajungeti la platforma de unde se vede pana departe in larg, si daca va sincronizati si optati pentru aceasta experienta catre finalul zilei, va puteti bucura de spectacolul oferit de soarele ce apune si scalda orasul intr-o stralucire de rosu aprins si auriu.